Im Folgenden dokumentieren wir die inoffizielle, unautorisierte Übersetzung von „Über Marxismus-Leninismus-Maoismus“ aus der Einheitsbasis der Kommunistischen Partei Perus ins rumänische, die wir von einem Leser zugeschickt bekommen haben.
Despre Marxism-Leninism-Maoism
Ideologia proletariatului internațional a luat naștere in lupta de clasa ca si marxism, sa dezvoltat in marxism, leninism si mai târziu in marxism-leninism-maoism. Așa ca ideologia proletariatului este omnipotenta pentru ca i adevărata si are 3 etape. Prima etapa – marxism, a doua etapa leninism, a treia etapa maoism. Trei etape, trei momente, trei puncte de referința in progres dialectic ideologiei care reprezintă o entitate, care in 140 de ani, începând cu manifestul partidului comunist, in extrem de eroic epopee a lupta clasei, in lupta grea si fructuoasa doua linii ideologice in cadrul partidelor comuniste, prin imensa munca a titani gândirii si acțiuni, care o fost rezulte clasei muncitoare,trei vârfui indimenticabile, strălucitoare: Marx, Lenin, Mao Tse-Tung. Ca pași mari si trei exemple grandioase, suntem armații cu invincibila ideologie: marxism, leninism, maoism, in special maoism.
In cursul timpului ideologia marxismului-leninismului si-a repurtat valabilitatea universala, ideologia maoismului nu este recunoscuta complet ca si a treia etapa ideologica. In cursul când unii refuza ideologia maoismului in general, alții tentează sa vadă maoismul ca si „gândirea Mao Tse-Tung”.In ambele cazuri, evidenta diferența intre vedere de cazuri, aceste persoane neaga contribuția importanta, care a fost făcută de președintele Mao Tse-Tung. Refuzul necunoașterii caracterului „ism” in ideologia maoismului înseamnă refuzul valabilității universale in consecința refuzul de vedere ideologiei ca si a treia, a noua, superioara etapa ideologia proletariatului internațional: ideologia marxism-leninism-maoism,in special maoism, care noi in susținem, apăram si aplicam.
Sa ne amintim la Lenin in INTRODUCERE, ca sa înțelegem mai bine maoism si necesitatea sa luptam pentru el. El ne-o învățat ca cat mail mult sa dezvoltat revoluția spre Est, sau dezvoltat si condiții specifice, cere deși nu au respins principii sau legi, noua probleme erau, care nu pot sa fie ignorate de marxism, fără sa expună revoluția la riscă de eșec. Fără a tine cont de revolta, care mai ales intelectuali marxiști falși plin cu liberalism, pedanți si crezând in cârti, contra ceva nou, ridicând o suspiciune, singurul lucru corect este sa practicam marxism pe realitatea concreta si sa rezolvam situați si probleme nou cu care fiecare revoluție in mod necesar va fi confruntată care var fi rezolvata in ciuda faptului cum am spus deja groaza si fariseica „apărarea ideologiei, apărarea clasei si a poporului”, care revizioniștii, oportuniști, si renegați pro clamează sau ca si atacurile sălbatice si oarbe făcute de academici depravați si scriitori ordinii vechi, umilita prin ideologie burgheza putreda si pregătiți sa lupte pentru societatea veche, in care ei pot trăii ca si părăsiți. In plus fata de asta, Lenin a spus explicit, ca revoluția spre Est o sa ne pregătească nou surprize. Astea care adora sa meargă numai pe căliți cunoscute si care nu sunt capabili sa vadă ceva nou vor uimi. Cum toți știm el a dat la tovarăși din Est, sarcina de rezolvare problemelor care încă nu au fost rezolvate de marxism.
In plus noi trebuie sa ne dam seama, cum tovarășul Stalin a spus bine si corect, ca am fost in stadiul in care leninism sa dezvoltat ca si următoarea etapa marxismului. In etapa aceasta la fel a fost opoziție care in numele luptei pentru marxism si-a rupt hainele. Sa nu scăpam din vedere ca o fost si persoane care au spus despre leninism, ca este o ideologie care este practicabila numai in tari înapoiate. Iar in mijlocul luptei, leninismul a fost confirmat in praxis ca si marea dezvoltare a marxismului si ideologia proletariatului a strălucit învingătoare in fata lumii ca si marxism- leninism. Astăzi maoism este confruntat cu o situație asemănătoare.
Cum si noul si marxismul au deschis drumul prin lupta, maoismul si el tot așa a se impune si var fi recunoscut.
Privind CONTEXTUL in care președintele Mao Tse-Tung sa dezvoltat si sub care maoismul a fost forjat, internațional pe baza imperialismului, războirilor mondiale, mișcarea proletarilor internaționala, mișcarea de eliberare naționala, lupta intre marxism si revizionism si restaurația capitalismului in URSS, trei puncte de referința in secolul actual trebuie accentuate: in primul rând revoluția din Octombrie anului 1917, care o deschis era revoluției mondiala proletara, in al doilea rând triumful revoluției chineza din anul 1949, care o schimbat raport de putere in favoarea socialismului si in al treilea rând, revoluția culturala proletara cea mare care a fost începuta in anul 1966 ca continuarea revoluției sub dictatura proletariatului, cu scopul ținerii cursul in direcția comunismului. Trebuie sa fie de ajuns menționarea ca, președintele Mao Tse-Tung a condus doua din acestea fapte istorice glorioase.
Si in China maoismul sa concretizat ca ideologie centrala a revoluției mondiale în cadrul confluenței celei mai complicate contradicții, lupta de clasa intensiva si nemiloasa, marcata prin aspirațiile puterilor imperialiste, sa despartă si sa împartă China, prăbușirea de căderea Imperiului Manciurian in anul 1911, mișcarea antiimperialista din anul 1919, rebeliunea imensa a țăranilor, doua si doua de ani lupta armata pentru revoluția democratica, lupta mare pentru construirea si dezvoltarea socialismului si aceiași zece ani furtuna revoluționara pentru a dezvolta mai departe revoluția culturala în mijlocul celei mai puternice bătălii cu două linii din partidul comunist China (PCC), special contra reionismului. Toate acestea încadrate de panorama internațională deja descrisă. Din toate aceste evenimente istorice, trebuie să subliniem patru evenimente de o importanță extraordinară: fondarea partidului comunist chinezesc in anul 1921, revolta recoltei din toamna, care a deschis drumul luptei de la tara la oraș; instituirea Republicii Populara Chineza in anul 1949 si cea mare revoluție culturala intre anii 1966-1976. În toate aceste evenimente, președintele Mao Tse-Tung a fost protagonist și în principal cel mai înalt dirijor ca conducător recunoscut al revoluției chineze.
Așa ca putem zice după ce am văzut biografia lu președintele Mao Tse-Tung, născut pe data de 26 Decembrie 1893, ca el o văzut lumina lumii când acea o fost stârnita prin focul războiului. Născut ca si fiu de țărani, el o fost de șapte ani in timpul războiului boxerului, in anul când trebuia sa face optsprezece ani, cu funcția de seminarist profesor, când imperiul sa prăbușit, el sa prescris ca si soldat, sa devie mai târziu cel mare organizator a țăranilor si a tineretului in Hunan, unde el era născut. Ca si fondator partidului comunist si a armata roșiei a muncitorilor, el a stabilit drumul încercuirea orașelor prin tara, o dezvoltat războiul poporului si, astfel teoria militara a proletariatului, teoreticianul Noii Democrații, fondator Republica Populară Chineză, el a făcut marele salt a condus dezvoltarea socialismului, a fost conducător contra revizionismul contemporan al lui și al slujitorilor săi, conducătorul a marii evoluții culturale proletare. În acest secol, proletariatul a realizat trei triumfuri gigantice: două dintre ele se referă la președintele Mao, și dacă unul este destul de glorie, două sunt cu atât mai mult.
Legat de CONTINUTUL maoismului, aparent cel mai important în el, trebuie să ne propunem următoarele întrebări fundamentale:
1.Theoria. Marxism are Marxismul are trei părți: filosofia marxistă, economia politică marxistă și socialismul științific. Dezvoltarea în toate acestea, care face un mare salt calitativ al marxismului în ansamblu, ca o unitate la un nivel superior, înseamnă, prin urmare, o nouă etapă. În consecință, este esențial să scoatem in evidenta că președintele Mao, după ce putem observa în teorie și practică, a produs un astfel de salt calitativ. Datorită necesității prezentării, considerăm acest lucru în prezent și în următoarele puncte.
In filosofia marxistă el a dezvoltat nucleul dialecticii, doctrina contradicției, a stabilit-o ca fiind singura lege fundamentală; în plus față de înțelegerea sa dialectică profundă a epistemologiei, în al cărui centru sunt cele două salturi care alcătuiesc legea lor : de la practică la cunoaștere și de la cunoaștere înapoi la practică- in care saltul esențial este că de la cunoaștere la practică. Trebuie văzut faptul ca el aplica doctrina contradicției in politica. În plus, el a adus filosofia la popor și astfel a îndeplinit o sarcină pe care Marx a lăsat-o în urmă.
În economia politică marxistă, președintele Mao Tse-Tung folosește dialectica pentru a analiza relația dintre bază și suprastructură. Continuând lupta marxismului-leninismului împotriva tezei revizioniste a "forțelor productive", el concluzionează că suprastructura, conștiința de bază se poate modifica și că forțele productive pot fi dezvoltate de puterea politică. Prin dezvoltarea ideii leniniste a politicii ca expresie concentrată a economiei, el stabilește că politica este un ordin (aplicabil la toate nivelurile) și că activitatea politică este linia existențiala a muncii economice. Linea asta dezvolta exact aplicarea reală a economiei politice și nu doar dezvoltarea politica economică.
Teza maoista care explica capitalismul birocratic este deși i foarte importanta subestimata .Acesta teza i mai ales importanta pentru cei care au nevoie de o revoluție democratica. Acest lucru înseamnă- capitalismul desfășurat de imperialism în națiunile oprimate și cu diferite grade de feudalism care stau la baza (si chiar anterioare moduri). Mai ales pentru continentele Asia, Africa si America Latina asta este o problema existențiala, pentru ca înțelegerea ce înseamnă capitalismul birocratic exact derivă o bună conducere revoluționară- mai ales când in acesta privința economica, se dezvolta baza realizarea revoluției socialiste ca si a doua etapa, de la confiscarea sa.
Punctul principal este ca președintele Mao Tse-Tung a dezvoltat economia politica socialismului. Critica sa cu privire la construirea socialismului în URSS este de mare importanță. Ca si teza sa cu privire la construirea si dezvoltarea socialismului in China: agricultură ca bază și industrie ca punctul lider. Industrializarea este ghidată de legătura dintre industria grea, industria ușoară și agricultura- luând industria grea ca centru al dezvoltării economice și, în același timp, acordând o atenție deplină industriei ușoare și agriculturii. Remarcabil este marele salt inainte și condițiile de execuție a acestuia: in primul rând - linia politica, care asigura un curs corect, in al doilea rând - forme organizaționale mici, medii și mari (cu un număr în scădere) si in al treilea rând - un impuls mare, un efort imens făcut masele pentru al pune in mișcare si pentru a obține un succes. Un salt înainte care se face remarcabil si apreciat in procesele pornite si in perspectiva istorica, decât din cauza succeselor sale imediate si legătura sa cu colectivizarea agriculturii și a comunei poporului. În cele din urmă, trebuie să ținem cont de învățăturile sale privind obiectivitatea și subiectivitatea în înțelegerea și aplicarea legilor socialismului. Pentru câteva decenii de socialism nu permit să vedem dezvoltarea sa completă, nici, prin urmare, nu permit o mai bună înțelegere a legilor sale și specificațiile sale; și, în principal, relația dintre revoluție și procesul economic este specificată în: "Abordează revoluția, promovează producția.". Cu toate acestea, această dezvoltare a economiei politice marxiste, măsurată prin importanța serioasa, este puțin tratată.
În socialismul științific, președintele Mao Tse-Tung a dezvoltat în continuare teoria claselor, prin analizarea la nivel economic, politic și ideologic. Violența revoluționară este, fără excepție, o lege universală; revoluția este înlocuirea violentă a unei clase cu alta. El a stabilit teza lui mare "Puterea vine din țevile de arme!". El rezolva problema preluarea puterii pentru națiunile oropsite sub strategia încercuiri orașelor prin tara și a stabilit legile generale. El a definit într-un mod excelent, prin dezvoltarea teoriei de lupta de clasa in socialism ca in lupta antagonica intre proletariat si burghezie, drumul socialist si drumul capitalist – lupta intre socialism si capitalist va merge mai departe; ca nu este definit concret cine va câștiga, ca soluția problemei o sa coasta timp, dezvoltarea procesului de restaurare si contra resaturare pentru consolidarea în putere definitiva proletariatului prin dictatura proletariatului și, în cele din urmă și în principal, el a descoperit soluția grandioasă de o importanță istorică extinsă, marea revoluție culturală proletară, ca o continuare a revoluției socialiste sub dictatura proletariatului.
Aceste probleme fundamentale care sunt aproape numai enumerate aici, dar sunt cunoscute și irefutabile, arata dezvoltarea componentelor marxiste prin președintele Mao si ridicarea evidenta a marxism, leninism la un nou nivel, al treilea și superior: marxism-leninism-maoism in special maoism.
Continuând această vizualizare sintetizatoare, ne uităm la alte puncte specifice, care deși se pot deriva din punctele anterioare, trebuie considerate, daca chiar numai ca si enumerare pentru a atrage cel puțin atenția asupra lor.
2. Democratia noua. În primul rând, este o dezvoltare a teoriei statului marxist cu definirea celor trei tipuri de dictatură: 1. dictatura burghezie, în vechile democrații burgheze ca și în Statele Unite, include dictaturile care există în națiunile oprimate de exemplu in America Latină 2. dictatura proletariatului, ca în Uniunea Sovietică sau în China înainte ca revizioniștii să uzurpă puterea 3. Noua democrație ca dictatura comuna care este bazata pe alianța intre muncitori si țărani, condusa prin proletariat cu partidul comunist la vârf, care sa dezvoltat in China in timpul revoluției culturale si in comitele poporului in Peru, zonele de baza militare si zonele republici noua democratice in care democrația noua var fi concretizata si ea forma concreta. A fi subliniat fundamental, în cadrul acestei dezvoltări a teoriei statului, este diferențierea între un sistem de stat ca o dictatură a uneia sau mai multor clase care exercită puterea, care este principalul lucru, și un sistem de guvernare care este înțeleasă ca o organizație pentru exercitarea puterii.
Pe alta parte, democrația noua, o dezvoltare extraordinara, concretizata prin președintele Mao afișează magistral o revolta civila tip nou care poate fi dezvoltata numai prin proletariat, in sinteză revoluția democratica in noua era a revoluției mondiale proletare în care ne desfășurăm; revoluția nou-democratica, care include o economie noua, o politica noua si o noua cultura și, evident, răstoarnă vechea ordine și o construiește pe cea nouă cu arme, singura forma pentru a schimba lumea.
În cele din urmă, este important să subliniem faptul că Noua Democrație ca revoluție democratică, în timp ce îndeplinește în primul rând sarcini democratice, suplimentar anticipează si sarcini socialiste. In acest fel întrebarea este practic detașată de cele două etape, democratice și socialiste, care corespund unor țări ca a noastră. Aceasta este garanția ca după sfârșirea revoluției democratice, revoluția va continua ca si revoluție socialistă, fără faza intermediara, in mod neîntrerupt.
3. Cele trei instrumente. Problema construirii instrumentelor revoluției pretinde de la partid înțelegerea corelării dintre partid, armată și frontul unit; înțelegerea si mânuirea si dezvoltarea partidului, armatei si frontului unit in corelare, in mijlocul războiului sau menținerii a statului, bazat pe puterea poporului armat, este dovada pentru o munca corecta si conducere corecta. Construirea este condusa prin principiul ca linia ideologica si politica corecta decide tot si pe baza asta ideologica si politica,in acelas timp dezvolta structura organizatorica in mijlocul luptei dintre linia proletara si linia burgheza si in furtuna luptei de clasa, in principal in război, ca si forma principala a luptei, acționând sau potențial.
Președintele Mao își asumă necesitatea Partidului Comunist, un partid de tip nou, un partid al proletariatului, astăzi am numii partid marxist-leninist-maoist. Este un partid al cărui scop este de a prelua și apăra puterea. Acesta este motivul pentru care este indisolubil legată de Războiul Poporului, fie să-l inițieze, să-l dezvolte, fie să-l conducă la apărarea sa. Este un partid bazat pe masele de oameni, fie prin războiul popular în sine, care este un război al maselor, sau prin frontul unit, care, ca o alianță de clase care se bazează in principial pe masele. În funcție de etapele revoluției și de perioadele pe care le are, partidul se dezvoltă și se schimbă. Motorul dezvoltării lor exista prin contradicția care este concretă în poala lor ca o luptă pe două linii, între linia proletară și linia burgheză, sau linia non-proletară în general, în esențial și în principal o luptă împotriva revizionismului. Ca urmare, ideologia are un rol crucial de jucat în viața partidului, precum și dezvoltarea campaniilor de rectificare pentru a adapta mai bine întregul sistem de organizare a partidului și membrii de partid la liniile ideologice și politice corecte, astfel încât linia proletară să prevaleze și conducerea partidului să fie menținută în mâinile sale de fier.
Partidul servește la stabilirea puterii proletariatului, fie ca clasă conducătoare a Noii Democrații, mai ales pentru fondarea dictaturii proletariatului, consolidarea și dezvoltarea lui pentru lupta prin revoluții culturale, sa luptam pentru marele scop final, comunismul. Acesta este motivul pentru care partidul trebuie să ajungă conducător într-un mod atotcuprinzător.
Armata revoluționară tipul nou este așadar o armata pentru realizarea sarcinii politice care sunt stabilite prin partidul comunist in interesul proletariatului si a poporului. Caracterul armatei este concretizat in trei puncte : lupta, produce sa nu fi o povara parazitara, mobilizarea maselor. Este o armata care se constitute prin dezvoltarea politica, prin punctul de plecare a ideologiei proletariatului- asta înseamnă începând cu ideologia proletariatului, începând cu marxism-leninism-maoism (astăzi), precum si prin linia politica generala si militara, care e stabilita prin partid. Este o armata care nu se bazează pe arme, sa bazează pe oameni. Este o armata care rezulta din masele poporului si care i întotdeauna conectata cu masele poporului. Servește poporul din toata inima. Acest lucru îi permite să se deplaseze în poala ei ca un pește în apă. Președintele Mao observa ca poporul fără armata poporului nu o sa posesie nimic si in același timp el ne învață necesitatea conducerii absolute a partidului asupra armatei și stabilește marele său principiu: Partidul conduce armele și nu vom permite niciodată contrariul. În afară de faptul că el a stabilit principiile și normele pentru construcția armatei de tip nou, președintele Mao a cerut utilizarea armatei pentru reprinderea restaurării capitaliste prin uzurparea conducerii printr-o lovitură contrarevoluționara, și în dezvoltarea ulterioară a tezei lui Lenin asupra miliției populare, el a împins înarmarea generală a poporului mai departe decât oricine înainte de el. El a pregătit calea și a arătat drumul spre marea a maselor armate, ceea ce ne va conduce la emanciparea definitivă a poporului și a proletariatului.
Președintele Mao este cel care, pentru prima dată, dezvoltă o teorie completă a frontului unit și I stabilește legile. Un front bazat pe alianța muncitorilor și țăranilor este garanția hegemoniei proletariatului în revoluție; un front de clasă, condus de proletariat, condus de partid; în sinteză un front unit sub conducerea Partidului Comunist; un front unit pentru războiul poporului, pentru revoluție, pentru cucerirea puterii în beneficiul proletariatului și al poporului. Astfel, în mod concret, frontul unit este gruparea forțelor revoluționare împotriva forțelor contrarevoluționare, pentru a lupta armat în principal, prin războiul popular, lupta dintre revoluție și contra-revoluție. Evident, frontul unit în fiecare etapă a revoluției nu este întotdeauna același, și are particularitățile sale pentru perioade diferite în fiecare etapă; in același fel, frontul unit într-o revoluție concretă, nu este același ca la nivel mondial, deși ambele urmează aceleași legi generale. În afară de aceasta, este important să subliniem relația dintre front și stat, pe care președintele Mao a stabilit în timpul dezvoltării războiului de rezistență împotriva Japoniei. Acesta afirmă că frontul unit este o formă de dictatură comună, ceva ce merită studiat în special de către aceia dintre noi care se ocupă de revoluții democratice.
4. Războiul poporului este teoria militara a proletariatului internațional. Pentru prima dată, într-o formă sistematică și completă, experiența teoretică și practică a luptelor, acțiunilor militare și războaielor purtate de proletariat și experiența îndelungată a luptei poporului armat și, mai presus de toate, a războaielor țărănești din China sunt rezumate. Clasa primește prin președintele Mao teoria ei militara. Cu toate acestea, există o mulțime de confuzie și neînțelegere în această chestiune. Acest lucru se datorează modului în care războiul poporului din China este privit. În general, este redus și privit disprețuitor ca si un război simplu partizan. Acest lucru demonstrează deja lipsa de înțelegere că războiul partizan al președintelui Mao conține un caracter strategic. Dezvoltarea războiului partizan nu este înțeleasă, modul în care dezvoltă mobilitatea din fluiditatea sa esențială, războiul mișcării, războiul pozițiilor, modul în care se desfășoară planurile mari pentru ofensiva strategică și pentru cucerirea orașelor mici, mijlocii și mari cu milioane de locuitori, prin combinarea atacului din exterior cu insurecția din interior. Astfel, ca o concluzie, cele patru perioade ale revoluției chineze, și în principal de la războiul agrară pana la războiul popular de eliberare, luând în considerare războiul de rezistență împotriva Japoniei intre, arată diferitele fațete și complexități ale războiului revoluționar, care a avut loc mai mult de douăzeci de ani, în mijlocul unei populații uriașe și o mobilizare imensă și participarea maselor. Există exemple de toate felurile în acest război. Și cel mai important lucru este că președintele Mao a studiat excelent, a lucrat și a explicat cu măiestrie principiile sale, legile sale, strategia sa, tactici, norme, etc. În acest legendar creuzet pe marxismul-leninismul stabilit, președintele Mao a dezvoltat astfel teoria militară a proletariatului, Războiul Poporului.
Trebuie să ne dam seama în special de faptul că însuși președintele Mao mai târziu, cunoscând existența bombelor atomice, a rachetelor și aflate în posesia lor, a menținut și dezvoltat Războiul Popular pentru a-l continua în noile condiții independent de posesia armelor nucleare și războiul cu puterile și superputerile. În sinteză: războiul poporului este arma proletariatului și a oamenilor care se confruntă si cu războaie nucleare.
O întrebare crucială este înțelegerea universalității războiului popular și aplicarea consecventă a acestuia, luarea în considerare a diferitelor tipuri de revoluție și a condițiilor speciale ale fiecărei revoluții.
Ne ajuta la o mai bună înțelegere a acestei probleme, luând în considerare următoarele: și anume, că o revoltă precum cea de la Petrograd nu s-a repetat, rezistența antifascistă și luptele partizane europene din cel de-al Doilea Război Mondial, precum și luptele armate care au loc acum în Europa. Dar trebuie văzut în cele din urmă că Revoluția din Octombrie nu a fost doar o revoltă, ci un război revoluționar care a durat câțiva ani. Rezultă că revoluția din țările imperialiste poate fi înțeleasă doar ca un război revoluționar, și că astăzi înseamnă pur și simplu un război al poporului.
La urma urmei, noi, comuniștii și revoluționarii, proletariatul și poporul, trebuie să ne forjăm astăzi în: "Da, suntem adepți ai teoriei a atotputernicul războiului revoluționar. Asta nu e ceva rău, e ceva bun, este marxistic." Înseamnă ca noi trebuie da fim adepți ai invincibilității războiului popular.
5. Marea Evoluție Culturală Proletară este, dintr-o perspectivă istorică, cea mai importantă dezvoltare a marxismului-leninismului prin președintele Mao. Este soluția la marea problemă în așteptare a continuării revoluției sub dictatura proletariatului. "Reprezintă o etapă nouă, chiar mai profundă și extinsă în dezvoltarea revoluției socialiste a țării noastre".
Care a fost situația înainte? După spune decizia Partidului Comunist chinez privind RPCM: Deși burghezia a fost răsturnată, încă încearcă să folosească ideile vechi, vechea cultură, vechile obiceiuri și obiceiuri ale claselor care exploata, să corupă masele, să câștige inimile lor și să aducă o restaurare cu toată puterea sa. Proletariatul trebuie să facă exact contrariu: trebuie să se confrunte cu încăpățânare cu fiecare provocare a burgheziei în domeniul ideologic și să aplice idei noi, o nouă cultură, noi obiceiuri și obiceiuri ale proletariatului pentru a schimba fața mentala a întregii societăți. În prezent, scopul nostru este de a lupta împotriva acelor oameni în poziții de putere care iau calea capitalistă și de a da lovitură devastatoare pentru ei, de a critica și respinge reacționare burgheze "autorități" și ideologia burgheziei și toate celelalte clase de exploatare, și de a remodela educația, literatura și arta și toate celelalte părți ale suprastructurii care nu corespund bazei economice socialiste pentru a promova consolidarea și dezvoltarea sistemului socialist".
În aceste condiții, are loc cel mai cutremurător proces politic și cea mai mare mobilizare în masă pe care a văzut-o Pământul. Președintele Mao își definește obiectivele așa: "Marea Revoluție Culturală Proletară este absolut necesară și se desfășoară exact la momentul potrivit pentru a consolida dictatura proletariatului, pentru a preveni restaurarea capitalismului și pentru a construi socialismul".
Să subliniem, de asemenea, două întrebări: 1) că, în procesul de dezvoltare a dictaturii proletariatului, RPCM stabilește o piatră de hotar în procesul de dezvoltare a dictaturii proletariatului pentru a proteja puterea proletariatului, care este exprimată concret în Comitetele Revoluționare si 2) Restaurarea capitalismului în China după lovitura de stat contrarevoluționar din 1976 nu este o negare a RPCM, ci pur și simplu o parte a luptei dintre restaurare și contra-restaurare și, dimpotrivă, ne arată semnificația istorică de anvergură a RPCM în marșul de neoprit al umanității la comunism.
6. Revoluția Mondială. Președintele Mao subliniază importanța revoluției mondiale ca o singură entitate; el presupune că revoluția este tendința principală, în timp ce dezintegrarea imperialismului este mai mare în fiecare zi, și rolul maselor din ce în ce mai mari de la an la an, care vor lăsa puterea lor de neoprit de transformare simt și să le simtă și să le simtă puterea lor de neoprit de transformare, și marele adevăr repetat de aceasta: fie noi toți intrăm în comunism sau nimeni. În această perspectivă specifică în epoca imperialismului, marele moment istoric al "următorilor 50 până la 100 de ani" și, în acest context, perioada de luptă împotriva imperialismului yankee și a imperialismului social (social imperialism), tigrii de hârtie care luptă pentru dominația mondială și amenință lumea cu un război nuclear. Mai întâi trebuie să condamnăm acest război nuclear, dar apoi trebuie să ne pregătim pentru el și să ne opunem prin războiului poporului și să facem revoluția.
Pe de altă parte, președintele Mao, pornind de la semnificația istorică a națiunilor oprimate și mai ales perspectiva lor, și pe baza condițiilor economice și politice care apar în aceste țări ca urmare a procesului de descompunere a imperialismului, își prezintă teza: "trei lumi se modelează". Toate acestea duc la necesitatea de a dezvolta strategia și tactica revoluției mondiale. Din păcate, știm puține sau aproape nimic despre scrierilor președintelui Mao despre aceste întrebări. Fără îndoială, însă, ceea ce știm arată marile perspective pe care le-a urmărit și marile orientări pe care trebuie să le urmăm pentru a înțelege și a servi revoluției mondiale proletare.
7. Suprastructură, Ideologie, Cultură, Educație. Președintele a studiat și a rezolvat aceste subiecte și alte subiecte conexe într-un mod subtil și profund. Acesta este motivul pentru care acestea sunt alte probleme fundamentale care merită atenție.
În concluzie, conținutul, prezentat în aceste întrebări de bază, pentru cei care doresc să vadă și să înțeleagă într-o formă clară, arată că avem o etapă a treia, nouă și superioară a marxismului: Maoism; și pentru a fi un marxist în prezent, cere sa fi marxist-leninist maoist și în principal maoist.
Informațiile prezentate în conținut ne conduce la două întrebări:
Care sunt elementele de bază ale maoismului? Cusătura fundamentală a maoismului este puterea. Puterea proletariatului, puterea dictaturii proletariatului, puterea bazată pe o forță militara condusă de Partidul Comunist. Chiar mai clar: 1) puterea sub conducerea proletariatului în revoluția democratică, 2) puterea pentru dictatura proletariatului în revoluțiile socialiste și culturale, 3) puterea bazată pe o forță condusă de Partidul Comunist, o putere, cucerită și apărată prin războiul popular.
Și ce este maoismul? Maoismul este ridicarea marxismului-leninismului la o a treia etapă, nouă și superioară în lupta pentru conducerea proletară a revoluției democratice, dezvoltarea construcției socialismului și continuarea revoluției sub dictatura proletariatului ca o revoluție culturală proletară; la fel imperialismul și-a adâncit dezintegrarea și revoluția a devenit principala tendință a istoriei, în mijlocul celor mai complexe și mai mari războaie văzute până în prezent și în mijlocul luptei neobosite împotriva revizionismului contemporan.
Despre LUPTA PENTRU MAOISM. În curand apropiat, lupta pentru stabilirea ideii Mao Tse-Tung începe în 1935, odată cu Adunarea Tsunyi, când președintele Mao a preluat conducerea Partidului Comunist Chinez. În 1945, la al VII-lea Congres al Partidului, s-a decis că PCC a fost condus de marxism-leninism și de ideile lui Mao Tse-Tung, o specificație care a fost apoi suprimată din nou la Congresul al VIII-lea al Partidului, deoarece acolo a prevalat o linie de dreapta. Al IX-lea Congres al Partidului din 1969 a rezumat RPCM și a decis că PCC a fost condus de marxismul-leninismul-Mao Tse-Tung. A ajuns în acel punct.
La nivel internațional, a început să aibă influență în 1950; dar cu revoluția proletara cea mare este intens diseminat și prestigiul său a crescut foarte mult și președintele Mao devine liderul recunoscut al revoluției mondiale și aduce o nouă etapă a marxismului-leninismului. Astfel, un număr mare de partide comuniste adoptă termenul marxism-leninism-Mao Tse-Tung idee. Peste tot în lume, Maoismul se confruntă deschis și cu încăpățânare cu revizionismul contemporan și îl demască temeinic și convingător, chiar și în rândurile proprii ale PCC, ceea ce ridică marele steag roșu al președintelui Mao cu atât mai mult: a treia etapă, nouă și superioară a ideologiei proletariatului internațional. Astăzi, maoismul se opune triplului atac al revizionismului sovietic, chinez și albanez. Dar există, de asemenea, cei care recunosc contribuțiile mari a președintelui Mao la dezvoltarea sa de marxism, unii care cred că suntem încă la nivelul marxismului-leninism, și alții care recunosc doar Mao Tse-Tung idei, dar în nici un fel Maoism.
În lume, revizioniștii care urmează sceptrul diverșilor maeștri, fie că este vorba Gorbaciov, Deng, Alia sau Castro, au atacat în mod deschis și sălbatic maoismul și fac acest lucru în prezent.Printre ei, de exemplu, revizionismul dezagreabil al lui del Prado și al gasca sale trebuie condamnat, demascat și combătut de așa-numitul "Partid Comunist Peruvian"; precum și josnicia chinuitoare a autoproclamatului "Partid Comunist din Peru, Patria Roșie", care s-a prezentat ca un mare "Maoiști" și a devenit acoliții lui Deng după ce l-au condamnat prima dată la îndepărtarea sa în 1976. Anti-maoismul așa-numitei "Stângi Unite", în poala căruia trebuie combătute și toți revizioniștii până la poziții antimarxiste și acesta conține falșii marxiști și oportuniști de diferite tipuri. Este sarcina inevitabilă și indispensabilă de importanță strategică să se confrunte cu Maoism ca o oglindă revelatoare pentru a contracara Maoism, în scopul de a lupta neobosit în serviciul dezvoltării războiului popular și triumful revoluției democratice în curs de desfășurare.
În 1966, Partidul Comunist din Peru a adoptat marxismul-leninismul-Mao Tse-Tung idee prin facțiunea condusă de președintele Gonzalo, care a promovat reconstituirea partidului. 1979 sloganul este: "Susține, apăra și aplica marxismul-leninism-Mao Tse-Tung gânduri", 1981 "Pe Maoism" și în 1982 Maoism devine parte și dezvoltarea mai mare a ideologiei proletariatului internațional: Marxism-Leninism-Maoism. Cu Războiul Poporului am înțeles și mai profund ce înseamnă maoismul, și am aprofundat și înțeles cu adevărat ceea ce constituie maoismul, și am făcut promisiunea serioasă și solemnă "Să rezistăm, să apărăm și să aplicăm marxismul-leninismul-maoismul, în principal maoismul!" Și contribuie neobosit la ridicarea Maoism la comanda și conducerea revoluției mondiale, ca singurul, foarte roșu și indestructibil steag, ca o garanție de triumf pentru proletariat, națiunile oprimate și popoarele lumii în marșul lor militant de neoprit de la legiuni de fier pana la auriul si pentru totdeauna strălucitorul comunism.
Partidul Comunist Peru 1988
